CURS: Autoritatea, secretul uitat al unei relații sănătoase cu copilul

Stiluri parentale
Acest modul prezintă diferențele dintre mai multe stiluri parentale și face recomandări pentru cel mai potrivit stil de abordare în formarea copilului.

Autoritatea parentală este tot mai puțin înțeleasă, fie din cauza unor teorii psihologice desprinse de realitate, fie sub bruiajul unor ideologii ce contestă orice tip de autoritate din principiu.

Ideea de autoritate a început să fie abordată polemic, pe de o parte de unii care au transformat-o într-un instrument al coerciţiei şi al terorii, iar pe de altă parte cei care au optat pentru permisivitatea absolută.

În acest context, autoritatea părintelui asupra copilului a pierdut teren în favoarea mass-mediei, a anturajelor şi chiar a educaţiei instituţionalizate.

Propunem soluţia revenirii la o autoritate parentală autentică. Aceasta presupune mai multă atenţie şi responsabilitate din partea părinţilor, pentru a construi o relaţie mult mai personală şi mai asumată a acestora cu copiii lor.

Credem că autoritatea părintelui este singura ce poate forma un copil cu personalitate puternică şi liberă și un om capabil să se descurce singur în viaţă. Aceasta trebuie să fie tipul de autoritate denumită intuitiv autoritativă, despre care s-a arătat în cele mai noi cercetări psihologice că aduce cele mai mari beneficii educaţionale în viaţa copilului.