Școala Părinților - A fi părinte, la sesiune de formare cu traineri din toată țara


Școala Părinților - A fi părinte, la sesiune de formare cu traineri din toată țara
Anul acesta, cursurile Școlii Părinților - A fi părinte vor reîncepe la București într-un format mai interactiv și mai adaptat nevoilor părinților contemporani și ale familiilor acestora.

IMG_20160402_110027.jpg

În perioada 1-3 aprilie 2016, la Bușteni a avut loc o întrunire a trainerilor din toată țara care susțin deja sau își doresc să susțină cursuri de parenting.

A avut loc o sesiune de formare în care aceștia au aflat care sunt beneficiile învățării experiențiale și cum se pot introduce jocuri în sesiunile de curs.

Traininguri mai interactive pentru părinți

Ștefana Totorcea, Manager la Școala Părinților - A fi părinte, explică: „A fost o întrunire extrem de roditoare, din care am avut foarte multe de învățat. Din activitatea pe care am avut-o anul trecut, trainerii noștri și-au dat seama că părinții au nevoie să punem mai mult accentul pe practică și pe transmiterea unor soluții la problemele lor de comunicare cu copiii. Această sesiune de formare ne-a învățat exact cum să facem acest lucru și plănuim să adaptăm modulele noastre de predare astfel încât părinții care participă la cursurile noastre să beneficieze pe deplin de experiența pe care am acumulat-o aici. Ne bucurăm că am organizat acest eveniment din care și noi înșine am învățat multe nu doar din punct de vedere profesional, ci și despre viața de familie, despre comunciarea de echipă și, nu în ultimul rând, despre noi înșine.”

Crearea de comunități ale părinților 

Școala Părinților - A fi părinte își propune prin această sesiune de formare să își atingă obiectivul de a crea comunități puternice de părinți. „O nevoie identificată la acest curs și schimb de experiență a fost aceea că părinții trebuie puși în legătură unii cu alții. Să îi facem să vorbească și să schimbe sfaturi între ei. Și - de ce nu - poate chiar să petreacă timp împreună, în activități la care să participe cu întreaga familie”, a mai adăugat reprezentanta Școlii Părinților - A fi părinte. 

Noul format al cursurilor Școlii Părinților - A fi părinte va fi definitivat în cursul acestui an, primele module de cursuri de parenting pe format nou urmând a fi pilotate începând din mai 2016.