Joi, 11 noiembrie, la Iaşi: Încep trei sesiuni de Şcoala Familiei, organizate de Asociaţia Familiilor Tinere


Joi, 11 noiembrie, la Iaşi: Încep trei sesiuni de Şcoala Familiei, organizate de Asociaţia Familiilor Tinere
Asociaţia Familiilor Tinere dă start proiectului Şcoala Familiei, Program Naţional de Educaţie pentru Părinţi. Până la sfârşitul anului vor avea loc trei ateliere dedicate părinţilor din Iaşi.

Primul atelier din seria Şcoala Familiei în această toamnă la Iaşi poartă titlul „Educaţia caracterului” şi va fi susţinut de Alina Mirică, pe data de 11 noiembrie 2017, de la ora 15:00, la Galeriile Art Georgies Iaşi.

În cadrul atelierului vor fi abordate teme precum definirea caracterului şi importanţa lui în creşterea copilului, mecanismele formării caracterului şi factorii care îi influenţează dezvoltarea, trăsături de caracter pe care copilul trebuie să le cultive.

Atelierul va fi împărţit în două sesiuni. Prima sesiune va acoperi informaţiile de natură teoretică, iar cea de-a doua va cuprinde o sesiune practică de lucru. Fiecare participant va reuşi până la finalul atelierului să identifice metode de a îmbunătăţi performanţele intelectuale ale copilului şi să găsească mijloacele de a reda echilibrul familiei.

Înscrierile se pot face până joi, 9 octombrie, prin email la adresa familiiletinere@gmail.com, la numărul de telefon 0753 427 368 sau pe pagina de Facebook a Asociaţiei Familiile Tinere.

Numărul maxim de locuri disponibile este de 25 de persoane, iar participarea costă 70 lei/atelier sau 150 lei pentru cei care se înscriu la toate cele trei ateliere organizate până la sfârşitul anului („Comunicarea în Familie” – 26 noiembrie şi „Formarea dependenţelor” – 9 decembrie).

Alina Mirică este mamă a şase copii şi profesoară de limba engleză, doctor în teologie cu teza „Rolul Mass-media în dezvoltarea tinerilor şi a copiilor”.

Asociaţia Familiilor Tinere are ca scop iniţierea şi organizarea de proiecte, programe şi acţiuni pentru promovarea şi apărarea valorilor şi drepturilor familiilor tinere în societatea românească.

Coordonator proiect Şcoala Familiei Iaşi:
Bălinişteanu Dragoş
Tel: 0753 427 368
E-mail: familiiletinere@gmail.com