Atenţie, părinţi! Documentar-ŞOC. „Over 18” („Peste 18 ani”): Cât de uşor poţi deveni dependent de pornografie de la nouă ani


Atenţie, părinţi! Documentar-ŞOC. „Over 18” („Peste 18 ani”): Cât de uşor poţi deveni dependent de pornografie de la nouă ani
Una dintre cele mai teribile poveşti din film este cea a lui Joseph. El a devenit dependent de pornografie în clasa a treia, când avea doar 9 ani. A descoperit-o accidental, în timp ce juca un joc.

Documentarul „Over 18” descrie cum pornografia cu scene violente (hardcore) a devenit normă în epoca Internetului. Schimbarea masivă a industriei pornografice a început odată cu revista „Playboy”, ale cărei imagini se regăsesc deja în cele mai comune reclame din ziua de astăzi.

Gabe Deem, fondatorul Reboot Nation, explică în acest documentar cum a descoperit pentru prima dată o revistă porno la vârsta de opt ani. La nouă ani deja urmărea scene erotice la TV (softcore), iar de la 12 ani accesa pornografie pe Internet de viteză.

După o lungă luptă cu pornografia online, Deem spune că abia acum „poate simţi din nou”.

După ce a renunţat la pornografie, a durat nouă luni până să fie capabil să o excludă complet.

Vizionarea pornografiei creşte cu 200% nivelul de dopamină din creier. Acesta este neurotransmiţătorul care ajută la controlarea plăcerii, conform experţilor intervievaţi în film. Pornografia stimulează creierele consumatorilor în acelaşi mod în care o fac heroina, jocurile de noroc şi cocaina.

Filmul vorbeşte despre multiplele moduri în care industria pornografică schimbă obiceiurile sexuale, la fel cum industria alimentară ne schimbă obiceiurile alimentare. De exemplu, mulţi bărbaţi au ajuns să creadă că femeilor le place să simtă durere în timpul actului sexual. Aceasta pentru că pornografia arată din ce în ce mai mult femei abuzate.

„Over 18” evidenţiază, de asemenea, tăcerea ameţitoare a pediatrilor şi adulţilor cu privire la această problemă. Demonstrează pericolul de a le da copiilor un smartphone, care le asigură „pornografie la purtător”.

Deoarece cortexul prefrontal, partea creierului responsabilă cu controlarea impulsurilor nu e dezvoltat complet până  la vârsta adolescenţei, e periculos ca un copil să consume pornografie.

Dependent de pornografie în clasa a treia

Una dintre cele mai teribile poveşti din film este cea a lui Joseph. El a devenit dependent de pornografie în clasa a treia, când avea doar 9 ani.

A descoperit-o accidental, în timp ce juca un joc. Apoi, viaţa lui s-a destrămat în timp ce viziona din ce în ce mai multe materiale cu conţinut explicit şi cu scene violente (hardcore).

Joseph a devenit furios şi a început să o bată pe sora lui, care, în cele din urmă se temea să mai rămână singură cu el. Comportamentul său agresiv faţă de femei a fost una dintre cele mai mari schimbări în personalitatea sa.

După ce mama lui a aflat cât de mult şi de divers era conţinutul pornografic pe care băiatul îl accesa, familia a descoperit că singura cale de a-l proteja de această dependenţă era să se descotorosească total de electronice.

„În sfârşit am fost eliberat,” spune Joseph, care are acum 13 ani.

Familia are acum o metodă: dacă cineva vrea să folosească un computer, o altă persoană trebuie să stea alături şi să se uite la ecran.

Una din metodele prin care Joseph a început să se recupereze după expunerea la violenţa extremă a pornografiei misogine a fostă să umanizeze protagoniştii din filme.

Părinţii au fost nevoiţi să îi explice că pornografia nu este deloc o reprezentare realistă a sexualităţii.

„Este puţin ciudat că avem această conversaţie cu fiul nostru, pentru că nu e ca şi când vorbim despre, să zicem, o mamă şi un tată care au ajuns împreună şi au făcut un copil”, a spus mama lui Joseph. „Majoritatea părinţilor nu trebuie să vorbească cu copiii lor despre orgii.”

„Mi-am vărsat maţele toată noaptea”

În film, foşti actori porno povestesc regretul şi nefericirea pe care le-au produs-o această ocupaţie. Cu toate acestea, producătorul de filme porno William Margold apără această industrie.

Margold este responsabil pentru aproximativ „500 de scene de sex violent (hardcore)” şi a câştigat numeroase premii pentru producţiile sale pornografice.

„Aş muri ca să protejez această industrie, pentru că ea mi-a dat viaţă”, spune Margold în acest documentar.

„Am făcute multe interviuri la viaţa mea, dar cel cu Bill (William Margold), a fost de departe cel mai dificil”, a povestit mai târziu Jared Brock, co-regizorul documentarului. „A trebuit să plec la Vegas a doua zi, dar mi-am dat peste cap tot programul, pentru că m-am întors la gazdă şi mi-am vărsat maţele toată noaptea.”

Brock mai povesteşte: „Mi-a fost rău fizic după două ore petrecute în casa lui Bill. El a credea în minciuna pornografiei, credea că oamenii nu contează, nu au valoare.”

„Să nu credeţi aceste minciuni,” mai spune Brock. Bill locuieşte singur, cu un ursuleţ de pluş şi o pisică, într-o locuinţă socială din centrul oraşului Los Angeles.”

Margold a murit după ce s-a făcut documentarul. Ulterior, între el şi producătorii documentarului a existat un schimb intens de email-uri. Margold credea că acest documentar despre daunele pornografiei era o pierdere de timp.

„Unii se vor bucura că Bill nu mai este printre noi,” spune Brock. „Dar pe mine mă întristează aceasta, pentru că Bill n-a ajuns să cunoască dragostea adevărată.”

Nu apar scene de pornografie în documentar, dar degradarea femeii este discutată explicit, aşa cum sunt şi diverse genuri şi subgenuri de pornografie.

Deşi filmul este greu de urmărit, interviurile cu foşti dependenţi de pornografie, cu foşti actori porno şi cu reprezentanţii organizaţiilor care se ocupă cu reabilitarea dependenţilor de pornografie arată că există speranţă pentru cei afectaţi.

Fosta actriţă porno Brittni De La Mora (foto sus) spune: „Este o diferenţă uriaşă între faimă şi dragoste. Când lucram în industrie, credeam că faima pe care o aveam era dragoste. Nimeni nu te iubeşte cu adevărat (în pornografie), te laudă din cele mai nepotrivite motive.”

De la Mora a părăsit în cele din urmă industria şi s-a căsătorit. Soţul ei o vede „ca fiind mai mult decât corpul ei.”

Chiar dacă „îi cunoaşte trecutul… nu a căutat niciodată pe Internet numele ei.”